Tinara si odata nonconformista; cu o familie zic eu, frumoasa...formata din
sot, fetita de 8 ani si un baietel de 3 ani. Fericiti pana mai "ieri"
cand soarta s-a intors impotriva noastra sau poate ca "asa a fost sa
fie" .
Casatorita prea devreme la indrumarea mamei mele, (ce poate ca isi dorea ce e mai bine pentru mine) fara a simti fiorul dragostei, cu un baiat instarit care avea la acea vremea un serviciu bun si o casa. Eu proveneam dintr-o familie fara venituri, mai aveam un frate mai mare si o sora mai mica.
Casatorita prea devreme la indrumarea mamei mele, (ce poate ca isi dorea ce e mai bine pentru mine) fara a simti fiorul dragostei, cu un baiat instarit care avea la acea vremea un serviciu bun si o casa. Eu proveneam dintr-o familie fara venituri, mai aveam un frate mai mare si o sora mai mica.
Totul a fost relativ bine, pana acum 5 ani cand relatia a inceput sa
nu mai functioneze si daca dragoste nu e....atunci nimic nu e!
Banii s-au irosit repede, deoarece alcoolul si viciile au facut legea in familia noastra si au ruinat statutul familiei noastre. Astazi modesti, poate prea saraci pentru astfel de vremuri incercam sa mergem mai departe!
Insa pentru mine, copii au fost si sunt totul. Copii pe care i-am dorit si am sperat sa consolideze relatia noastra sau poate am sperat prea mult.
Banii s-au irosit repede, deoarece alcoolul si viciile au facut legea in familia noastra si au ruinat statutul familiei noastre. Astazi modesti, poate prea saraci pentru astfel de vremuri incercam sa mergem mai departe!
Insa pentru mine, copii au fost si sunt totul. Copii pe care i-am dorit si am sperat sa consolideze relatia noastra sau poate am sperat prea mult.
Astazi imi este din ce in ce mai greu!
Sunt trista!...
Cum poate cursul vietii unui om pasnic, cinstit sa ia o intorsura atat de
brusca?...si parca nu as fi fost indeajuns pedepsita:(.
Am 30 de ani si acum cateva zile (8 octombrie 2011) m-am dus in gradina cu
copii mei sa adun cateva vreascuri (lemne uscate) pentru a aprinde focul
sa le fac mancarica. Imi surase ideea sa ma urc in pomul din fata, ce avea o
creanga rupta cu care m-as fi descurcat sigur!...Am urcat in el destul de sus,
apoi la cateva secunde m-am trezit jos!
Am simtit cat de rece era pamantul si cat de tare m-a durut spatele.
Un tipat ascutit de durere a strabatut gradina, apoi am lesinat. Vag imi
amintesc cum ma privea fetita mea si cat de tare ma striga sa nu mor. Cel mai
mic ma mangaia pe obraz si imi spunea ca sunt frumoasa!
Plang...sunt atat de ravasita!
La cateva minute a sosit ambulanta, echipa de salvare mi-a sarit in ajutor
vorbindu-mi frumos incat sa nu-mi fie teama de ce va urma. Am pornit in graba
catre spitalul din Ramnicul Sarat unde dupa ce m-au coborat din salvare si au
constatat ca nu sunt de competenta medicilor angajati acolo m-au trimis
catre spitalul din Buzau. Acolo a urmat aceeasi poveste. Consultatii, discutii,
intrebari; dar eu...eu eram disperata!
Nu mai simteam nimic, decat DURERE.
Ceea ce ma doare cel mai mult este atunci cand ma gandesc ca de acum inainte trebuie sa depind de cineva. De ce eu?...
Ceea ce ma doare cel mai mult este atunci cand ma gandesc ca de acum inainte trebuie sa depind de cineva. De ce eu?...
Incerc sa-mi adun puterile pentru cele ce urmeaza;
fiindca la spitalul din Buzau nu eram din nou de competenta medicilor incadrati
acolo m-au trimis catre Bucuresti, destinatia Spitalul Bagdazar Arsenie,sectia
Neurochirurgie II.
Din nou coborata cu targa, fara haine pe mine; un simplu
cearsaf imi ascundea partile corpului ce imi tremura groaznic de frig. Auzeam
zeci de voci, discutii infioratoare incepusem sa ma ingrozesc de ce avea sa se
intample. Au urmat zile de chinuri cu dureri insuportabile, analize peste
analize. Rezultalul de la tomograf si radiografie mi-au dat vestea ca sunt
diagnosticata cu Frankel A - leziune completa, functii motorii si senzitive
abolite sub nivelul neurologic ceea ce prevede ca nu voi mai simti vreodata
pamantul sub picioare sau faptul ca-mi va ingheta vreodata piciorul de
frigul iernii ce va sosi in curand.
Imi privesc mama ce sta la capataiul meu sleita de
puteri si disperata de situatia in care am ajuns. Se invinovateste de soarta
mea; insa eu stiu ca nu a dorit decat sa-mi fie bine. Ce mai conteaza acum ce a
fost, cand stiu cat de importanta este lupta mea pentru a merge mai departe.
Copii mei sunt la sora mea cea mica, care are si ea la
randul ei 2 fetite (5 ani si 2 ani) si care acum are grija si de copilasii mei.
Sotul meu nu ma poate ajuta; deoarece si el la randul lui a fost batut de
soarta si este acolo unde legea face dreptate pentru greseli minore care de
altfel le comit multi in trafic, dar la fel de multi nu platesc pentru ele
atunci cand au un "spate" care sa-i sustina.
Revin la ceea ce ma doare; imi doresc din suflet sa ma
ridic din acest pat umil care poate s-a saturat si el de mine, nu numai eu de
el. Imi doresc sa alerg, sa-mi strang copii in brate si sa pot sa fiu ceea ce
am fost odata. O mama pentru copii sai!
Fac apel la bunatatea celor care arunca o privire
catre aceasta poveste reala; va rog sa ma ajutati cu cat puteti, fiecare banut
conteaza ptr mine!....Nu am nici un venit!...iar cei din jurul meu care m-au
sustinut pana acum financiar nu mai au nici ei posibilitatea de a ma ajuta. In
prezent dupa doua interventii chirurgicale ii multumesc LUI Dumnezeu ca m-a
lasat in viata, sa pot sa-mi vad copii crescand; dar nu incetez nici o clipa sa
sper ca intr-o buna zi voi merge pe picioarele mele. M-am mutat in sectia de
recuperare a aceluiasi spital, fac exercitii chinuitoare (dar nu ma
plang) pentru a ma recupera, cred cu toata fiinta mea ca bunul Dumnezeu va face
o minune si privesc increzatoare spre ziua de maine. Medicamentele prescrise de
doctorul Anghelescu (seful sectiei de recuperare) sunt foarte eficente dar
extrem de scumpe pentru posibilitatile materiale pe care le am!
Va rog ajutati-ma!
Drept rasplata ma voi ruga ptr voi!...
Dumnezeu sa va fereasca de necazuri pe voi si pe
familiile voastre!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu