Cont bancar

Cont Bancar RO45 CECE B309 08RO N300 4050 deschis la CEC BANK - agentia TRAIAN din Bucuresti sector 3 (contul este deschis in lei (RON) pe numele mamei Miroiu Aurica)
Contact: 0721 761 601 vodafone sau 0766 019 924 cosmote , fratila.ilinca@gmail.com

Povestea mea

Partea 1.

Tinara si odata nonconformista; cu o familie zic eu, frumoasa...formata din sot, fetita de 8 ani si un baietel de 3 ani. Fericiti pana mai "ieri" cand soarta s-a intors impotriva noastra sau poate ca "asa a fost sa fie" .
Casatorita prea devreme la indrumarea mamei mele, (ce poate ca isi dorea ce e mai bine pentru mine) fara a simti fiorul dragostei, cu un baiat instarit care avea la acea vremea un serviciu bun si o casa. Eu proveneam dintr-o familie fara venituri, mai aveam un frate mai mare si o sora mai mica.
Totul a fost relativ bine, pana acum 5 ani cand relatia a inceput sa nu mai functioneze si daca dragoste nu e....atunci nimic nu e!
Banii s-au irosit repede, deoarece alcoolul si viciile au facut legea in familia noastra si au ruinat statutul familiei noastre. Astazi modesti, poate prea saraci pentru astfel de vremuri incercam sa mergem mai departe!
Insa pentru mine, copii au fost si sunt totul. Copii pe care i-am dorit si am sperat sa consolideze relatia noastra sau poate am sperat prea mult.
Astazi imi este din ce in ce mai greu!
Sunt trista!...
Cum poate cursul vietii unui om pasnic, cinstit sa ia o intorsura atat de brusca?...si parca nu as fi fost indeajuns pedepsita:(.
Am 30 de ani si acum cateva zile (8 octombrie 2011) m-am dus in gradina cu copii mei sa adun cateva vreascuri (lemne uscate) pentru a aprinde focul sa le fac mancarica. Imi surase ideea sa ma urc in pomul din fata, ce avea o creanga rupta cu care m-as fi descurcat sigur!...Am urcat in el destul de sus, apoi la cateva secunde m-am trezit jos!
Am simtit cat de rece era pamantul si cat de tare m-a durut spatele. Un tipat ascutit de durere a strabatut gradina, apoi am lesinat. Vag imi amintesc cum ma privea fetita mea si cat de tare ma striga sa nu mor. Cel mai mic ma mangaia pe obraz si imi spunea ca sunt frumoasa!
Plang...sunt atat de ravasita!
La cateva minute a sosit ambulanta, echipa de salvare mi-a sarit in ajutor vorbindu-mi frumos incat sa nu-mi fie teama de ce va urma. Am pornit in graba catre spitalul din Ramnicul Sarat unde dupa ce m-au coborat din salvare si au constatat ca nu sunt de competenta medicilor angajati acolo m-au trimis catre spitalul din Buzau. Acolo a urmat aceeasi poveste. Consultatii, discutii, intrebari; dar eu...eu eram disperata!
Nu mai simteam nimic, decat DURERE.
Ceea ce ma doare cel mai mult este atunci cand ma gandesc ca de acum inainte trebuie sa depind de cineva. De ce eu?...
Incerc sa-mi adun puterile pentru cele ce urmeaza; fiindca la spitalul din Buzau nu eram din nou de competenta medicilor incadrati acolo m-au trimis catre Bucuresti, destinatia Spitalul Bagdazar Arsenie,sectia Neurochirurgie II.
Din nou coborata cu targa, fara haine pe mine; un simplu cearsaf imi ascundea partile corpului ce imi tremura groaznic de frig. Auzeam zeci de voci, discutii infioratoare incepusem sa ma ingrozesc de ce avea sa se intample. Au urmat zile de chinuri cu dureri insuportabile, analize peste analize. Rezultalul de la tomograf si radiografie mi-au dat vestea ca sunt diagnosticata cu Frankel A - leziune completa, functii motorii si senzitive abolite sub nivelul neurologic ceea ce prevede ca nu voi mai simti vreodata pamantul sub picioare sau faptul ca-mi va ingheta vreodata piciorul de frigul iernii ce va sosi in curand.
Imi privesc mama ce sta la capataiul meu sleita de puteri si disperata de situatia in care am ajuns. Se invinovateste de soarta mea; insa eu stiu ca nu a dorit decat sa-mi fie bine. Ce mai conteaza acum ce a fost, cand stiu cat de importanta este lupta mea pentru a merge mai departe.
Copii mei sunt la sora mea cea mica, care are si ea la randul ei 2 fetite (5 ani si 2 ani) si care acum are grija si de copilasii mei. Sotul meu nu ma poate ajuta; deoarece si el la randul lui a fost batut de soarta si este acolo unde legea face dreptate pentru greseli minore care de altfel le comit multi in trafic, dar la fel de multi nu platesc pentru ele atunci cand au un "spate" care sa-i sustina.
Revin la ceea ce ma doare; imi doresc din suflet sa ma ridic din acest pat umil care poate s-a saturat si el de mine, nu numai eu de el. Imi doresc sa alerg, sa-mi strang copii in brate si sa pot sa fiu ceea ce am fost odata. O mama pentru copii sai!
Fac apel la bunatatea celor care arunca o privire catre aceasta poveste reala; va rog sa ma ajutati cu cat puteti, fiecare banut conteaza ptr mine!....Nu am nici un venit!...iar cei din jurul meu care m-au sustinut pana acum financiar nu mai au nici ei posibilitatea de a ma ajuta. In prezent dupa doua interventii chirurgicale ii multumesc LUI Dumnezeu ca m-a lasat in viata, sa pot sa-mi vad copii crescand; dar nu incetez nici o clipa sa sper ca intr-o buna zi voi merge pe picioarele mele. M-am mutat in sectia de recuperare a aceluiasi spital, fac exercitii chinuitoare (dar nu ma plang) pentru a ma recupera, cred cu toata fiinta mea ca bunul Dumnezeu va face o minune si privesc increzatoare spre ziua de maine. Medicamentele prescrise de doctorul Anghelescu (seful sectiei de recuperare) sunt foarte eficente dar extrem de scumpe pentru posibilitatile materiale pe care le am!
Va rog ajutati-ma!
Drept rasplata ma voi ruga ptr voi!...
Dumnezeu sa va fereasca de necazuri pe voi si pe familiile voastre!




Despre recuperare


Eu intr-o mica pauza de recuperare  acasa la matusa mea din Bucuresti
         In ziua de 25.10.2011 dupa operatia suferita la coloana, m-am mutat in sectia de recuperare a aceluiasi spital Arsenie Bagdazar.  Desi eram intr-o stare destul de critica, nu ma asteptam sa fiu mutata intr-un salon extrem de aglomerat (vreo 16 paturi) si pe deasupra sa fim la un loc barbati si femei.
 M-am straduit cu greu sa rezist situatiei;  iarna fiind,  ferestrele nu prea se deschideau pentru a fi aerisit salonul  si fiecare pacient avea langa el un insotitor. Prin urmare respiram la gramada acelasi aer inchis si imbacsit datorat mirosului specific fiecaruia dintre noi.    
Recuperarea a inceput intr-o sala dotata cu cateva aparate. Multumesc pe aceasta cale fizioterapeutilor, niste oameni minunati care chiar fac minuni in aceste conditii precare de igiena si  dotari insuficente, numai pentru ca profesionalismul lor este la cote inalte.
Mergeam aproape zilnic insotita de mama mea. Tacuta in spatele meu impingand caruciorul, simteam cat de greu ii este sa  ma vada asa.
Groaza s-a instalat usor in mine, atunci cand eram pusa la diverse aparate de gimnastica picioarele mele nu raspundeau la nici unul din aparate.  Am vrut sa renunt , sa nu mai lupt, dar gandul ca am doi copilasi ce ma asteapta acasa m-a facut sa-mi doresc sa lupt in continuare si desi imi era foarte greu, sa incerc sa ''merg'' mai departe.

Iarna a fost extrem de grea pentru mine!...In satucul meu Alexandru Odobescu din Jud. Buzau zapada a fost suficient de mare incat sa-mi ''interzica'' practic deplasarea catre Bucuresti pentru a-mi continua exercitiile de recuperare si asa mi-au fost rapite 2 luni posibile recuperarii mele.
Inca vreo 2 luni m-am luptat cu o colica renala, prin spitalele din Ramnicu Sarat si Buzau. Doctorii mi-au spus ca datorita faptului ca nu ma deplasez si stau la pat, se formeaza calculi (pietre) care uneori reusesc sa-i elimin cu tratament specific, alteori este necesara interventie chirurgicala. O astfel de interventie am suferit la spitalul Panduri (Theodor Burghele) din Bucuresti.
Am sperat insa ca va veni din nou o zi cand voi putea pleca la recuperare. Sperantele mele nu au fost in zadar si in data de 2 mai 2012 matusa mea a reusit sa-mi faca o rezervare   la spitalul Elias din Bucuresti. Sunt aici de aproximativ 3 saptamani, timp in care am reusit sa-mi inataresc musculatura picioareler prin metodele specifice de fizioterapie si sa sper ca Dumnezeu va face o minune si pentru mine. Mijloacele materiale, repectiv banii imi lipsesc cu desavarsire!...Matusa si unchiul si-au cheltuit practic aproape toate economiile cu mine. Pensia de invaliditate inca nu a sosit iar medicamentele si cateterele imi sunt indispensabile. Casa de Sanatate imi ofera doar trei sferturi din necesarul de catetere, restul ma costa 500 lei. Ma intreb deseori de ce Doamne a trebuit sa se intample asta cu mine?!
Acum cand sotul meu e inchis, cand doi copii plang in urma de dorul nostru dar si datorita lipsurilor materiale,  cand nu am nici o sursa de venit……...e foarte greu!
Trebuie sa recunosc, ca de cand este creeat acest blog, foarte putine persoane mi-au fost alaturi financiar. Stiu poate nu au nici ei, sau poate ca “povestea” mea nu e credibila. Eu insa va invit sa ma contactati pe numarul mamei mele afisat in baner,  sa veniti sa ma vedeti si sa vorbim despre cazul meu. Sigur veti putea sa-mi fiti de folos chiar si cu sfaturi, cu incurajari si nu in ultimul rand cu un mic ajutor financiar.   
Multumesc tuturor persoanelor ce imi sunt alaturi, celor ce imi citesc aceste randuri reale ale vietii mele si Lui Dumnezeu pentru cele ce vor urma!


 

2 comentarii:

Anonim spunea...

Iti doresc multa sanatate si curaj sa invingi tristetea si teama.

parpalemaria spunea...

Buna ziua, sotul meu a avut un accident de motocicleta in urma caruia a ramas paraplegic. Diagnostic :traumatism vertebro medular toracal: luxatie anterioara bilaterala cu spondiloptoza T3_T4, sindrom de compresiune medulara cu leziune neurologica completa nivel T3, Frankel A. Urmeaza si el cam aceleasi tratamente ca si dumneavoastra ( cerebrolysin, nucleo forte, alanerv). As dori sa stiu ce efecte pozitive au avut aceste tratamente asupra dvs, adica cam ce imbunatatiri, ce simturi v-au revenit. Precizez ca sotul meu a avut accidentul in 18 mai, dar datorita altor complicatii nu a putut fi operat atunci si a fost operat in luna iunie., in luna iulie a fost transferat la centrul de recuperare Bagdasar, iar de o saptamana a inceput tratamente cu medicamentatia scrisa mai sus. Mentionez ca incepand de la piept in jos el nu simte absolut nimic. Va rog din suflet sa imi raspundeti. Sunt disperata, iar medicii nu prea dau explicatii.
Multa sanatate va doresc!