Cont bancar

Cont Bancar RO45 CECE B309 08RO N300 4050 deschis la CEC BANK - agentia TRAIAN din Bucuresti sector 3 (contul este deschis in lei (RON) pe numele mamei Miroiu Aurica)
Contact: 0721 761 601 vodafone sau 0766 019 924 cosmote , fratila.ilinca@gmail.com

miercuri, 26 octombrie 2011

Povestea mea

Tinara si odata nonconformista; cu o familie zic eu, frumoasa...formata din sot, fetita de 8 ani si un baietel de 3 ani. Fericiti pana mai "ieri" cand soarta s-a intors impotriva noastra sau poate ca "asa a fost sa fie" .
Casatorita  prea devreme la indrumarea mamei mele, (ce poate ca isi dorea ce e mai bine pentru mine) fara a simti fiorul dragostei, cu un baiat  instarit  care avea la acea vremea un serviciu bun si o casa. Eu proveneam dintr-o familie fara venituri, mai aveam un frate mai mare si o sora mai mica.
Totul a fost relativ bine, pana acum 5 ani cand relatia a inceput sa nu mai functioneze si daca dragoste nu e....atunci nimic  nu e!
Banii s-au irosit repede, deoarece alcoolul si viciile au facut legea in familia noastra si au ruinat statutul familiei noastre. Astazi modesti, poate prea saraci  pentru astfel de vremuri incercam sa mergem mai departe!
Insa pentru mine, copii au fost si sunt totul. Copii pe care i-am dorit si am sperat  sa consolideze relatia noastra sau poate am sperat prea mult.
Astazi imi este din ce in ce mai greu!
Sunt trista!...
Cum poate cursul vietii unui om pasnic, cinstit sa ia o intorsura atat de brusca?...si parca nu as fi fost indeajuns pedepsita:(.
Am 30 de ani si acum cateva zile (8 octombrie 2011) m-am dus in gradina cu copii mei sa adun cateva vreascuri  (lemne uscate) pentru a aprinde focul sa le fac mancarica. Imi surase ideea sa ma urc in pomul din fata, ce avea o creanga rupta cu care m-as fi descurcat sigur!...Am urcat in el destul de sus, apoi la cateva secunde m-am trezit jos!
Am simtit cat de rece era pamantul si cat  de tare m-a durut spatele. Un tipat ascutit de durere a strabatut gradina, apoi am lesinat. Vag imi amintesc cum ma privea fetita mea si cat de tare ma striga sa nu mor. Cel mai mic ma mangaia pe obraz si imi spunea ca sunt frumoasa!
Plang...sunt atat de ravasita!
La cateva minute a sosit ambulanta, echipa de salvare mi-a sarit in ajutor vorbindu-mi frumos incat sa nu-mi fie teama de ce va urma. Am pornit in graba catre spitalul din Ramnicul Sarat unde dupa ce m-au coborat din salvare si au constatat ca nu sunt de competenta medicilor angajati acolo  m-au trimis catre spitalul din Buzau. Acolo a urmat aceeasi poveste. Consultatii, discutii, intrebari; dar eu...eu eram disperata!
Nu mai simteam nimic, decat DURERE. 
Ceea ce ma doare cel mai mult este atunci cand ma gandesc ca de acum inainte trebuie sa depind  de cineva. De ce eu?...
Incerc sa-mi adun puterile pentru cele ce urmeaza; fiindca la spitalul din Buzau nu eram din nou de competenta medicilor incadrati acolo m-au trimis catre Bucuresti, destinatia Spitalul Bagdazar Arsenie,sectia Neurochirurgie II.
Din nou coborata cu targa, fara haine pe mine; un simplu cearsaf imi ascundea partile corpului ce imi tremura groaznic de frig. Auzeam zeci de voci, discutii infioratoare incepusem sa ma ingrozesc de ce avea sa se intample. Au urmat zile de chinuri cu dureri insuportabile, analize peste analize. Rezultalul de la tomograf si radiografie mi-au dat vestea ca sunt diagnosticata cu Frankel A - leziune completa, functii motorii si senzitive abolite sub nivelul neurologic ceea ce prevede ca nu voi mai simti vreodata pamantul sub picioare sau faptul ca-mi va ingheta  vreodata piciorul de frigul iernii ce va sosi in curand.
Imi privesc mama ce sta la capataiul meu sleita de puteri si disperata de situatia in care am ajuns. Se invinovateste de soarta mea; insa eu stiu ca nu a dorit decat sa-mi fie bine. Ce mai conteaza acum ce a fost, cand stiu cat de importanta este lupta mea pentru a merge mai departe.
Copii mei sunt la sora mea cea mica, care are si ea la randul ei 2 fetite (5 ani si 2 ani) si care acum are grija si de copilasii mei. Sotul meu nu ma poate ajuta; deoarece si el la randul lui a fost batut de soarta si este acolo unde legea face dreptate pentru greseli minore care de altfel le comit multi in trafic, dar la fel de multi nu platesc pentru ele atunci cand au un "spate" care sa-i sustina.
Revin la ceea ce ma doare; imi doresc din suflet sa ma ridic din acest pat umil care poate s-a saturat si el de mine, nu numai eu de el. Imi doresc sa alerg, sa-mi strang copii in brate si sa pot sa fiu ceea ce am fost odata. O mama pentru copii sai!
Fac apel la bunatatea celor care arunca o privire catre aceasta poveste reala; va rog sa ma ajutati cu cat puteti, fiecare banut conteaza ptr mine!....Nu am nici un venit!...iar cei din jurul meu care m-au sustinut pana acum financiar nu mai au nici ei posibilitatea de a ma ajuta. In prezent dupa doua interventii chirurgicale ii multumesc LUI Dumnezeu ca m-a lasat in viata, sa pot sa-mi vad copii crescand; dar nu incetez nici o clipa sa sper ca intr-o buna zi voi merge pe picioarele mele. M-am mutat in sectia de recuperare a aceluiasi spital,  fac exercitii chinuitoare (dar nu ma plang) pentru a ma recupera, cred cu toata fiinta mea ca bunul Dumnezeu va face o minune si privesc increzatoare spre ziua de maine. Medicamentele prescrise de doctorul Anghelescu (seful sectiei de recuperare) sunt foarte eficente dar  extrem de scumpe pentru posibilitatile materiale pe care le am!
Va rog ajutati-ma!
Drept rasplata ma voi ruga ptr voi!...
Dumnezeu sa va fereasca de necazuri pe voi si pe familiile voastre!

 

                                      Copii mei Mario si Iasmina ma asteapta acasa, la sora mea...
                                                   Mario (3 ani)  si Iasmina (8 ani)